marți, 14 decembrie 2021

OPERAȚIILE OFENSIVE ÎN CADRUL UNUI RĂZBOI DE APĂRARE A ȚĂRII

 

Abstract:

În articol vor fi reflectate rezultatele cercetării fenomenului luptei armate în contextul unui război de apărare a patriei. În acest context, vor fi prezentate  și descrise operațiile ofensive, care vor fi necesare de desfășurat  în cadrul apărării strategice a statului.  Totodată, se va descrie locul, rolul, structura și procedeele de desfășurare ale acestor tipuri de operații ofensive.

Cuvinte- cheie:

Strategie militară, artă operativă, operație militară, grupare de forțe, comandament operativ, teatru de acțiuni  militare, dispozitiv operativ, rezervă operativă.

      Războiul reprezintă o problemă, care puțin interesează societatea noastră, dar și mai puțin deranjează conducerea statului. În pofida faptului, că în 1992 ne-am confruntat cu un război adevărat, totuși, în Republica Moldova, de 30 de ani,  se crede, că suntem o societate invulnerabilă față de război. Se promovează ideea, precum că suntem un popor pașnic, pacifist, nu avem probleme cu nimeni și nu prezentăm interes pentru nici un actor internațional. Problemele războiului sunt plasate pe ultimul plan, armata este prost finanțată, iar conducerea țării, ca și în trecut, crede tot mai mult în promisiunile goale ale statelor străine sau organizațiilor internaționale de securitate. Totodată, istoria ne demonstrează, că datorită unor astfel de atitudini față de război, în prezent avem două state românești, o mulțime de teritorii și conaționali, care se află în afara granițelor naționale.

Războiul reprezintă un fenomen social-politic, care se manifestă prin acțiuni cu caracter violent între două sau mai multe grupări mari de oameni, având ca scop realizarea unor obiective politice. El pune la grea încercare oricare națiune și supraviețuiesc numai acele state, care reușesc să treacă prin aceste greutăți.

Despre tipurile de războaie în care poate fi atrasă Republica Moldova am scris în articolele precedente, unde am menționat că, bazându-ne pe funcția predictivă a strategiei militare și  în urma investigării factorilor strategici menționați, țara noastră ar putea fi implicată în două tipuri de războaie, cum ar fi: război de mică intensitate, sau război de intensitate mare.

În acest context, luând în calcul caracteristicile mediului de securitate actual, forțele și mijloacele avute la dispoziție, interesele naționale a Republicii Moldova, am ajuns la concluzia că în prezent, precum și în viitorul apropiat, unica formă de acțiune strategică, va fi apărarea strategică.  La rândul său, apărarea strategică rămâne şi în prezent, o formă de bază a luptei armate, care se va desfășura de către grupări de forțe de nivel strategic, pe una sau mai multe direcții strategice, în scopul opririi ofensivei strategice a inamicului, producerii de pierderi maximale, creării condițiilor strategice favorabile, pentru trecerea la contraofensivă şi nimicirea adversarului.

Apărarea strategică, în mod clasic, poate include una sau mai multe campanii, care la rândul său, va include una sau mai multe operații de apărare strategice, care şi ele vor include mai multe operații de apărare, la nivel operativ. Desigur că, în condițiile actuale, situația ideală ar fi, ca apărarea strategică să includă cât mai puține campanii şi operații, însă acest fapt va depinde, de aplicarea cât mai creativă a factorilor, de care este determinată desfășurarea acțiunilor militare la nivel strategic. 

Totodată, pentru a înțelege  locul și tipul operațiilor ofensive în cadrul unui război de apărare a țării, este  oportun de descris procedeele specifice apărării strategice, inclusiv și ale operațiilor de apărare de nivel strategic din cadrul apărării strategice.

 Așadar, în cadrul unui război clasic, apărarea strategică va avea la dispoziție următoarele procedee: mobilizarea; acoperirea strategică; desfășurarea strategică; desfășurarea unui șir de operații strategice de apărare pe direcțiile principale de interzis, iar pe alte direcții, uneori, și operații strategice ofensive (executarea loviturilor  preventive) sau contraofensive. La rândul său, în cadrul operațiilor de apărare strategică  alegerea procedeelor, va depinde, îndeosebi,  de tipul de apărare adoptat. Astfel, în cadrul apărăii pe poziții se vor aplica următoarele procedee: respingerea atacurilor aeriene ale adversarului;  lovirea cu foc a inamicului pe toată adâncimea lui operativă sau strategică; executarea loviturilor preventive; respingerea ofensivei inamicului în cadrul operațiilor din fâșia de asigurare; respingerea ofensivei inamicului în fața limitei dinainte a apărării; nimicirea inamicului pătruns  în adâncimea operativă; nimicirea inamicului pătruns în adâncimea strategică; trecerea la ofensiva strategică în scopul nimicirii inamicului pe teritoriul propriu. Totodată, în cadrul apărării mobile, operația de apărare strategică va recurge la procedeele: respingerea atacurilor aeriene ale adversarului;  lovirea cu foc a inamicului pe toată adâncimea lui operativă sau strategică; canalizarea acțiunilor  inamicului  pe anumite direcții, prin desfășurarea operațiilor de apărare pe aliniamente intermediare; executarea contraloviturilor pe direcții convergente,  în scopul încercuirii şi nimicirii adversarului pătruns pe teritoriul național și la necesitate trecerea la ofensiva strategică.

Din cele menționate putem înțelege că în cadrul apărării strategice operațiile ofensive pot fi aplicate în cazul executării loviturilor preventive,  trecerii la ofensiva strategică (contraofensivă) și contralovitura.

Executarea loviturilor preventive, în cadrul apărării strategice sau a operațiilor de apărare strategică, se vor executa, cu scopul prevenirii unor intenții agresive ale adversarului sau ocupării unor aliniamente sau obiective importante, din punct de vedere strategic. În cadrul apărării strategice, aceste acțiuni se vor materializa sub formă de operații ofensive de nivel operativ-strategic sau în unele situații, de nivel operativ.

Prin trecerea la ofensiva strategică sau contraofensiva se va urmări scopul de a neutraliza sau nimici grupările de forțe ale inamicului, aflate pe teritoriul propriu sau care vor continua să prezinte amenințări la adresa Republicii  Moldova, dislocate pe teritoriul agresorului. Acest procedeu va fi executat de către marile unități de aviație, rachete terestre, artilerie, infanterie motorizată, carabinieri și de tancuri, din cadrul grupărilor de forțe de nivel operativ-strategic, special constituite în acest scop.

Contralovitura va urmări scopul nimicirii sau neutralizării grupărilor de forțe ale inamicului pătrunse în apărarea proprie și restabilirea limitei dinainte a apărării. Aceste operații ofensive  vor fi desfășurate maximum de către de grupări de forțe de nivel divizie și vor avea o valoare de nivel operativ.

Pentru desfășurarea operațiilor ofensive  vor fi create grupările de forțe corespunzătoare, structura cărora va depinde de scopurile și obiectivele urmărite.  Forțele implicate în operații vor fi întrunite și vor avea la general următoarele componente: terestră; aeriană și specială.

Atunci când vorbim despre structura grupărilor de forțe de nivel operativ în cadrul operațiilor ofensive, ar trebui să prevedem două variante. Prima variantă se referă la cazul când armata va avea un grad scăzut de înzestrare cu armament performat și al doilea caz, când armata va fi dotata cu armament de ultima generație.

Astfel, în prima variantă, gruparea de forțe pentru a realiza scopurile operației ofensive,  va avea o valoare cantitativă destul de mare și o valoarea calitativă mai scăzută. În acest caz,   în cadrul contraofensivei sau ofensivei strategice gruparea de forțe va avea valoarea unei armate de arme întrunite în cadrul cărei  componenta terestră va include în număr de până la 63 brigăzi de infanterie motorizată și de tancuri, până la 16 comandamente de nivel divizie și 3sau 4 comandamente de nivel corp de armată. Componenta aeriană va fi compusă de până la 3 la 4 brigăzi de aviație, 16 regimente de elicoptere și până la 7 regimente de apărare antiaeriană. La rândul său, componenta specială va trebui să cuprindă de la 3  la 4 brigăzi de destinație specială.  În varianta a doua, valoarea cantitativă a acestor grupări se va înjumătăți. În acest caz, componenta terestră vă constitui aproximativ 32 brigăzi de infanterie motorizată, 8 comandamente de divizie și aproximativ 1-2 comandamente de corp de armată.

În cadrul trecerii la ofensiva strategică dispozitivul operativ ar fi necesar de constituit într-un eșalon, cu formarea unor rezerve puternice. Astfel,  primul eșalon strategic va fi format din 2-3 grupări de forțe de nivel corp de armată, cu constituirea unei rezerve de valoare 1-2 grupări de forțe de nivel divizie.

Reieșind din faptul că operațiile desfășurate în cadrul loviturii preventive vor fi desfășurate maximum pe o singură direcție operativ-strategică, amploarea acestor operații va fi mai mică ca în primul caz. Deci, în acest caz, în prima variantă, valoarea grupării de forțe va fi aproximativ de până la 1-2 corpuri de armată. În varianta nr. 2, când se va pune accentul pe componenta calitativă a grupării de forțe, valoarea acestei mari unități operative va fi aproximativ de până divizie de arme întrunite. Pentru executarea loviturilor preventive  dispozitivul operativ va fi constituit în două eșaloane. În prima variantă, atunci când se va pune accentul pe cantitate, dispozitivul operativ  va fi format astfel: în primul eșalon vor fi până la 4-5 mari unități de nivel divizie, atunci când  eșalonul 2 va fi constituit de până la 1 divizie mecanizată. În varianta a doua, în primul eșalon va fi constituit 4-5 brigăzi de infanterie motorizată sau de tancuri, iar eșalonul 2 de până la 2-3 mari unități de nivel brigadă.

Pentru executarea contraloviturii în cadrul desfășurării apărării strategice în prima variantă va fi nevoie de o grupare de forțe de nivel divizie, atunci când în varianta nr. 2 va fi suficientă 1-2 brigăzi de infanterie motorizată sau de tancuri.

Alegerea procedeelor de desfășurare a operațiilor ofensive revine o sarcină importantă comandamentelor de nivel operativ, ceea ce presupune o analiză mai detaliată a situației, o cunoaștere bună a teatrului de acțiuni militare, o estimare cât mai reală a potențialului adversar şi a modului de acțiune a acestuia, o evaluare cât mai reală a posibilităților proprii şi, nu în ultimul rând, ingionezitate și spirit creator.

În acest context, procedeele de trecere  la ofensiva strategică vor fi: regrupare strategică și ulterior desfășurarea un șir de operații ofensive (contraofensive).

La rândul său  în cadrul operațiilor ofensive (contraofensive) strategice se aplica următoarele procedee: desfășurarea unui puternic război informațional; executarea loviturilor punctuale cu ajutorul aviației şi rachetelor de croazieră pe întregul dispozitiv de apărare strategică a adversarului; executarea loviturilor cu ajutorul marilor unități mecanizate, în scopul ruperii fronturilor de apărare ale adversarului pe adâncimea operativă; dezvoltarea ofensivei în adâncimea strategică, cu executarea manevrelor de învăluire, întoarcere şi pe verticală, cu întrebuințarea desantului aerian, în scopul încercuirii şi nimicirii inamicului.

Așadar, etapa informațională a operației strategice ofensive va avea următoarele scopuri: schimbarea percepției populației statului advers în folosul atacatorului; activarea elementelor separatiste (dacă există) şi sprijinul acțiunii acestora și lipsirea de sprijin a guvernelor statului advers de către populația proprie. Conflictele de la sfârșitul secolului XX, începutul secolului XXI  ne-au demonstrat, că efectele acestor acțiuni pot fi atinse în aproximativ jumătate de an. Astfel, în cadrul conflictului militar din golful Persic dintre coaliția multinațională şi Irak, etapa informațională a conflictului  a durat aproximativ jumătate de an,  de la 2 august 1990 până la17 ianuarie 1991 [144, p. 99]. În același timp, activarea şi sprijinul elementelor separatiste din cadrul statului advers, în combinație cu acțiuni militare clasice au primit denumirea, de acțiuni sau strategii hibride [58].

Desfășurarea etapei loviturilor în adâncime, este un alt procedeu, pe care se pune accentul în operațiile strategice ofensive actuale. La această etapă, se va urmări lovirea principalelor obiective politico-militare, a elementelor de infrastructură şi de importanță strategică, de asemenea, a principalelor grupări de forțe ale adversarului, având ca scop dezechilibrarea, iar uneori şi neutralizarea sistemului de apărare a adversarului. Durata acestei etape va depinde de intensitatea şi efectele loviturilor, executate de către aviație şi rachetele de croazieră. Astfel, în cadrul conflictului din golful Persic din 1990, etapa menționată a avut o durată de aproximativ 28 de zile, care au creat condiții strategice favorabile, pentru acțiunile componentei terestre (perioada 24.02.1991-28.02.1991) şi obținerea victoriei [144, p. 120].  Mai mult ca atât, în cadrul operației „Operation Allied Force” desfășurată de către NATO împotriva Iugoslavei în 1999, care a durat aproximativ 78 de zile (24.03.-9.06.1999), obiectivele strategice a fost atinse, numai prin desfășurarea campaniei informaționale şi aeriene.

            Ca urmare, a etapelor precedente și în dependență de rezultatele obținute, de nivelul de rezistență ale inamicului,  se va declanșa etapa terestră a operației ofensive. Acțiunea va include, executarea loviturilor cu ajutorul marilor unități mecanizate, în cooperare cu loviturile de aviație, artilerie și rachete, pe cele mai importante direcții operative, care va urmări scopul, ruperii fronturilor de apărare ale inamicului și cucerirea unor aliniamente, pe adâncimea operativă.

Operația ofensivă va continua cu dezvoltarea ofensivei în adâncimea strategică, prin introducerea în operație a marilor unități mecanizate, din eșaloanele doi operative, în cooperare cu acțiunile forțelor aeriene, cu întrebuințarea desantului aerian, care vor executa manevre de învăluire, de întoarcere şi pe verticală, în scopul nimicirii rezervelor strategice și încercuirii grupărilor de forțe, din eșalonul unu strategic.

Ultimul procedeu al operației ofensive, va prevedea neutralizarea, nimicirea sau dezarmarea grupărilor de forțe ale inamicului încercuite sau izolate în anumite raioane și preluarea sub control, a întregului teritoriu al țării. Subetapa menționată se va desfășura printr-o operație sau prin mai multe operații ofensive, de nivel operativ, separate,  în dependență de numărul de raioane de rezistență.

            În acest context, în urma studierii temei menționate am ajuns la următoarele concluzii:

-      operațiile ofensive ( de nivel strategic, operativ-strategic sau operativ) ocupă un loc important în cadrul apărării strategice;   

-      ca și operațiile de apărare, rolul operațiilor ofensive în cadrul apărării strategice nu este mai puțin important, iar în multe cazuri devin decisive;

-      în cadrul pregătirii statului pentru apărarea strategică, de stabilit clar locul și rolul operațiilor ofensive. Acest fapt, va juca un rol important, în stabilirea forțelor și mijloacelor necesare pentru apărare;

-      în organizarea pregătirii operative de luat în calcul necesitatea pregătirii forțelor pentru desfășurarea operațiilor ofensive, atât la nivel strategic, cât și operativ;

-      totodată, în cadrul organizării instrucției trupelor de repartizat relativ egal orele destinate tematicii apărării și ofensivei, în așa fel,  ca nivelul de pregătire a  unităților și subunităților tactice să corespundă cerințelor apărării strategice.